…
Monumentul de for public „România Biruitoare”
de Adrian MAN
Un eveniment de o importanţă majoră a avut loc la data de 27 septembrie 2019, „anul Centenarului”, cu ocazia inaugurării monumentului de for public „România Biruitoare”, în „Parcul Unirii – 1 Decembrie 1918” din Bacău. Acesta a fost realizat în memoria eroilor care au căzut pe fronturile din 1916-1919 pentru realizarea României Întregite și pentru curajoșii supraviețuitori ai Marelui Război, care au călăuzit țara mai departe, către România Centenară.
Cel mai important act din istoria poporului român, Marea Unire din 1918, a fost legat indisolubil de Casa Regală, astfel că monumentul, impresionant prin mărimea sa, are ca elemente principale un înger alegoric reprezentând „România Biruitoare”, amplasat pe un soclu monolitic din granit, și statuile făuritorilor României Mari, Regele Ferdinand I și Regina Maria. Acestea sunt dispuse pe o platformă circulară placată cu granit alb, pe care, la nivelul de călcare, sunt amplasate perimetral două arce de cerc formate din 18 denticuli prismatici din beton. Pe feţele superioare ale acestora sunt gravate nume ale unor bătălii din timpul Războiului pentru Întregirea României.
Pe soclul monolitic din granit, dispus central, este amplasată la înălţimea de 3,20 metri, statuia din bronz „România Biruitoare”, reprezentată alegoric de un personaj feminin care ține în mâna stângă o sabie sprijinită la sol, iar în mâna dreaptă, ridicată, o cunună de lauri simbolizând marea victorie obținută. Pe faţa de est a soclului este plasată stema de bronz a României Întregite şi deviza „ROMÂNIA SEMPER VICTOR”. Între anii 1916 – 1919 au murit pe front 330.000 militari români, au rămas invalizi 80.000 de militari şi au decedat din diverse cauze 700.000 de civili. Inscripţiile mai arată că din judeţul Bacău au murit 30.000 de soldaţi, iar în cele 14 cimitire militare sunt îngropaţi 80.000 militari români şi străini.
Opera sculpturală din bronz a fost realizată la iniţiativa Asociaţiei „Unlimited Connections”, cu sprijinul Consiliului Județean Bacău și cu fonduri exclusiv private oferite de Societatea Dedeman. Pentru realizarea lucrării a fost contactat artistul Radu Ciobanu, sculptor monumentalist în bronz, de prestigiu internațional prin operele și expozițiile sale.
Pentru realizarea pieselor monumentale, Radu Ciobanu a colaborat cu atelierul „Făurar Art” a lui Daniel Pop, la fel, sculptor cu o vastă experiență în arta turnării în bronz și recunoscut pe plan internațional, mai ales pentru opere sculpturale de mari dimeniuni; puține ateliere din Europa se pot mândri cu asemenea performanțe. Beneficiind de un atelier dotat după ultimele tehnologii în domeniu, și datorită vastei lor experiențe, cei doi artiști, Ciobanu și Pop au făcut posibil ca modelarea și turnarea pieselor să se desfășoare într-un timp absolut record, în mai puțin de 4 luni de zile de la demararea proiectului. Tot firma „Făurar Art”, sub îndrumarea lui Daniel Pop, a fost desemnată cu montarea ansamblului de personaje ce compun impresionantul edificiu arhitectural.
Inaugurarea monumentului a avut loc la data de 27 septembrie, ora 18.00, în „Parcul Unirii – 1 Decembrie 1918”, printr-o festivitate de o importanţă majoră în viaţa şi istoria Bacăului şi a României, pusă sub deviza „Vitejii României Biruitoare – Judeţul Bacău în Războiul Întregirii Naţionale”. La festivitate au fost invitate înalte personalităţi de la nivelul Preşedinţiei, Guvernului, Casei Regale, oficialităţi judeţene şi locale, reprezentanţi ai bisericilor ortodoxe, romano-catolice şi greco-catolice.
Preşedintele Asociaţiei „Unlimited Connections”, Elena-Oana Radu, manager al proiectului, a declarat în ziua inaugurării că monumentul reprezintă o premieră pentru România:
Monumentul de for public „România Biruitoare” este dedicat străbunilor noştri care au făcut România Întregită, fiind realizat pentru generaţia actuală şi dăruit generaţiilor viitoare. Tocmai de aceea, am gândit un monument ale cărui coordonate, fie şi în prezentarea lor crudă, să onoreze misiunea asumată: este primul monument din România care îi înfăţişează pe cei doi regi, împreună, în mărime monumentală; este prima reprezentare artistică a României, cel puţin în ultimele 3 decenii, iar reprezentarea alegorică este situată pe un soclu monolitic din granit, ceea ce, de asemenea, marchează o premieră în ţara noastră.
Sursa: Revista Tactica și Strategia, Nr. 07
Notă: Adrian Man, realizatorul prezentului website este fondator și director de imagine la revista de istorie militară Tactica și Strategia